loader image

Universitatea de Vară RPER-UdV Bucium ediţia a III-a

Universitate de Vară de restaurare de monumente şi situri
sub inaltul patronaj al Academiei Române

ANUNŢ ÎNSCRIERE

Organizată de Asociaţia «Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie» – RPER, Universitatea de Vară Bucium ediţia a III-a, fiind o continuare a celor două ediţii anterioare, se va desfăşura între 20 iulie şi 4 august 2013 şi va avea loc, ca şi până acum, în comuna Bucium, judeţul Alba.

Comuna Bucium este formată din 30 de sate risipite într-un peisaj montan excepţional, cu un bogat fond de arhitectură tradiţională şi o cultură rurală autentică, neatinse de «modernizările» necontrolate specifice altor zone rurale din ţară, având o valoare patrimonială însemnată la nivel european şi un potenţial educaţional, turistic şi managerial latent.

Timp de două săptămâni, între 20 iulie şi 4 august, programul UdV prevede continuarea activităţilor anterioare de salvgardare prin identificare, inventariere, clasare şi restaurare a patrimoniului rulal in situ, după modelul european – francez, fundamentat filosofic de paradigma Declaraţiei ICOMOS: «Salvarea spiritului locului», cu beneficii durabile de dezvoltare teritorială – culturale, sociale şi economice.

Programul didactic al Universităţii prevede prelegeri cu dezbateri şi colocvii, susţinute de către invitaţii RPER, cercetători, cadre didactice universitare, specialişti din domeniul patrimoniului rural, antropologiei şi ştiinţelor politice.

Programul practic presupune studiul pe teren, în vederea obţinerii materialului documentar necesar repertorierii patrimoniului rural arhitectural din comună, prin întocmirea releveelor, analizelor morfologic-constructive şi a fişelor analitice, documentării fotografice, a schiţelor perspective, precum şi iniţierea practicilor de restaurare.

Lucrările practice se vor desfăşura sub îndrumarea şi cu ajutorul specialiştilor RPER, ai Muzeului ASTRA, persoanelor responsabile (cadre didactice si specialisti in domeniu) prin parteneriate cu Facultatile de profil “Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu” Bucuresti, “Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi” – Facultatea de Arhitectura G.M. Cantacuzino” Iasi, “Universitatea Tehnica – Facultatea de Arhitectura si Urbanism” Cluj.

Programul detaliat al şcolii va fi anunţat în scurt timp, printr-un Comunicat de Presă, şi va fi editat într-un CAIET de prezentare al UdV 2013.

Universitatea de Vară se adresează studenţilor şi tinerilor absolvenţi ai facultăţilor de Arhitectură, Urbanism, Peisagistică şi Ştiinţe politice interesaţi de patrimoniul rural.

Prin parteneriate cu facultăţile de profil, RPER asigură echivalarea diplomelor de participare RPER cu practica obligatorie.

La această ediţie, RPER urmăreşte şi formarea instructorilor pentru următoarele ediţii UdV.

Numărul de participanţi este limitat la 16, maximum 20, în funcţie de rezultatele concursurilor la care au fost depuse dosare de cofinanţări pentru UdV.

Înscrierile se pot face până la data de 15 aprilie, prin completarea Fişei de înscriere, accesibilă pe site-ul asociaţiei RPER.

Organizatorii pun la dispoziţie logistica, toate materialele şi instrumentele necesare desfăşurării programlui, cazare şi masă, micul dejun şi cina la sediul Universităţii de Vară în Bucium, şi se străduiesc să acopere transportul cu autobuzul, Bucureşti-Bucium şi Bucium-Bucureşti.

Director UdV Bucium: conf. dr. arh. Mihai Opreanu
Director logistic: Dan Moisa, damoisa@yahoo.com
Coordonator: Ştefana Bianu, stefanabianu2002@yahoo.com
Responsabil PR: Alexandra-Elena Munteanu, alexandra_munteanu_arh@yahoo.com
Site-ul asociaţiei RPER: patrimoniu-rper.com

Gasiti aici cererea de inscriere: Cerere

ADMITERE 2024