1 Date generale. Organizarea admiterii
Prezenta metodologie se aplică pentru sesiunea de admitere iulie 2020 pentru domeniul de studii arhitectură și completează Procedura de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență PO DID 05 ed.8 rev. 12, aprobată de Senatul Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași în data de 29.05.2020.
1.1 Cadru legal de organizare
- Documente de referință precizate în articolul 3 – PO DID 05 ed.8 rev. 12,
- Ordin nr. 4205/06.05.2020 privind modificarea unor prevederi din anexa Ordinului ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 6.102/2016, din 15.12.2016 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat, cu modificările și completările ulterioare,
- Ordin MEN 4259/15.05.2020, MS 827/15.05.2020 pentru stabilirea unor măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unitățile / instituțiile de învățământ, instituțiile publice și toate structurile aflate în subordonarea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării.
1.2 Numărul de locuri
Pentru sesiunea de admitere din 2020 sunt repartizate:
locuri finanțate de la buget pentru cetățeni români și din state membre UE | 88 |
locuri cu taxă | 2 |
locuri finanțate de la buget pentru cetățeni ai Republicii Moldova | 9 |
1.3 Metoda de selecție a candidaților
Admiterea la Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” din Iași în sesiunea 2020 se desfășoară online.
Media generală de admitere se calculează ca medie ponderată a notei obținute la evaluarea portofoliului de lucrări personale și a mediei de la bacalaureat, după formula:
MA = Portofoliu DESEN x 0,7 + BACALAUREAT x 0,3
Media generală minimă de admitere este 5 (cinci).
Nota obținută de candidat la evaluarea portofoliului de lucrări personale trebuie sa fie minim 5 (cinci).
Departajarea candidaților cu aceeași medie generală de admitere se face în funcție de nota obținută la evaluarea portofoliului de lucrări personale.
1.4 Condiții speciale de admitere :
Candidații care au obținut pe parcursul studiilor liceale distincții (premiul 1,2,3) la olimpiade naționale sau concursuri internaționale în domeniul Arhitectură, agreate de Ministerul Educației Naționale, sunt admiși fără concurs și fără plata taxei de înscriere.
1.5 Calendarul admiterii 2020
Înscrierea online a candidaților afișarea rezultatelor termen limită de depunere acte în original | 8-15 iulie 2020 – ora 14 24 iulie 20203 septembrie 2020 |
1.6 Taxe
Cuantumul taxei de înscriere la concursul de admitere este de 300 lei.
Pentru locurile nebugetate, cuantumul taxei de școlarizare este de 4000 de lei / an și se achită pe parcursul anului universitar.
1.7 Condiții de participare. Înscrierea candidaților
Condițiile generale de participare și înscriere la concursul de admitere organizat de TUIASI sunt descrise în Procedura de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență PO DID 05, art. 43.
La Facultatea de Arhitectură, pentru asigurarea confidențialității portofoliilor, înscrierea candidaților se realizează exclusiv online pe platforma TUIASI.
Prin completarea documentelor în etapa de înscriere online, candidatul își exprimă acordul cu privire la prelucrarea de către TUIASI a datelor cu caracter personal și cu arhivarea electronică a lucrărilor cuprinse în portofoliu.
2 Documente necesare înscrierii
Cu excepția datelor completate pe formularele online, documentele solicitate vor fi scanate și încărcate pe platforma online a admiterii.
2.1 Documente completate online:
cerere de înscriere – completată online și validată ulterior de comisia de admitere a facultății – formular PO.DID.05-F1;
2.2. Acte scanate și încărcate pe platforma TUIASI:
Tipul actului | Observații |
actul de identitate | Format jpg/pdf, rezoluție minimă 150 dpi |
certificatul de naștere | Format jpg/pdf, rezoluție minimă 150 dpi |
dacă este cazul, acte doveditoare ale schimbării numelui, în copie conformă cu originalul (certificat de căsătorie, hotărâre judecătorească etc.); | Format jpg/pdf, rezoluție minimă 150 dpi |
diploma de bacalaureat / adeverință | Format pdf multipage (se vor atașa toate filele documentului), rezoluție minimă 150 dpi |
adeverința medicală în care trebuie să se specifice faptul că „nu este în evidență cu boli psihice și contagioase”. Dacă un candidat este în evidență cu boli psihice, va aduce avizul psihologului/ psihiatrului că poate urma forma respectivă de studii; | Format jpg/pdf, rezoluție minimă 150 dpi |
fotografia color a candidatului | Tip pașaport, realizată pe fundal alb, format jpg, rezoluție minimă 150 dpi |
declarație pe propria răspundere (Anexa A1) prin care candidatul își asumă identitatea și responsabilitatea asupra lucrărilor prezentate în portofoliu | Format jpg, rezoluție minimă 150 dpi |
Dovada plății taxei de înscriere | Format jpg, rezoluție minimă 150 dpi |
Pentru cei care doresc să opteze și pentru alte facultăți din cadrul TUIASI, se va încărca suplimentar | |
Foaia matricolă | Format pdf multipage (se vor atașa toate filele documentului), rezoluție minimă 150 dpi |
Pentru cei care urmează o a doua specializare sunt solicitate suplimentar (după caz) | |
adeverință din care să rezulte calitatea de student | Format jpg, rezoluție minimă 150 dpi |
diploma de licență sau diploma echivalentă cu aceasta/ diploma de absolvire, în original sau copie conformă cu originalul | Format pdf multipage (se vor atașa toate filele documentului), rezoluție minimă 150 dpi |
2.3 Portofoliul de lucrări
Depunerea portofoliilor se va realiza online, pe platforma TUIASI.
Conținutul portofoliului de lucrări este specificat în secțiunea 3.1. Conținutul portofoliului.
Respectarea structurii acestuia și a ordinii de inserare a planșelor este obligatorie.
Completarea numelui candidatului pe planșele portofoliului de lucrări personale este interzisă.
Portofoliul va conține lucrări din domeniul arhitecturii, urbanismului, arhitecturii de interior și un subiect la alegere din domeniul artistic-plastic general, așa cum este descris în capitolul 3.1.Conținutul portofoliului.
La încărcarea pe platformă, fișierul ce va conține portofoliul de lucrări va fi automat redenumit de aplicație folosind un cod aleatoriu. Acest cod va fi singurul element de identificare a documentului până la finalizarea evaluării.
2.4 Declarație pe proprie răspundere
La înscriere, odată cu documentele solicitate de Universitate, candidatul va anexa o declarație pe propria răspundere (Anexa A1) prin care – cunoscând prevederile legale în vigoare (art. 322 și 326 din Codul Penal) – își asumă identitatea și responsabilitatea asupra lucrărilor prezentate în portofoliu. Prin declarație candidatul confirmă că este autorul real al planșelor din portofoliu, își asumă originalitatea conținutului și se angajează să prezinte, la solicitarea comisiei de admitere, planșe în original.
Orice tentativă de fraudare va avea drept consecință eliminarea candidatului din concurs.
Formularul tipizat al declarației se va completa și se va semna, lizibil, cu cerneală sau pix de culoare albastră. Imaginea scanată / fotografiată a declarației va fi încărcată alături de celelalte documente de înscriere.
2.5 Validarea înscrierii
Pentru păstrarea confidențialității portofoliilor, validarea înscrierii se realizează în două etape disociate. Prima vizează verificarea documentelor încărcate ce conțin date de identificare ale candidaților, iar a doua verificarea portofoliilor de lucrări. La finalizarea procesului, aplicația de admitere TUIASI va trimite notificări automate de confirmare pe adresele de email înregistrate la înscriere.
3 Desfășurarea concursului de admitere
3.1 Conținutul portofoliului
Secțiune | Nr. planșe | Conținut | Observații |
Percepție și reprezentare (4 planșe) | 1 | Desen de observație (reprezentări libere ale unor compoziții cu obiecte reale – natură statică, elemente sau detalii de arhitectură) | Desenul va fi realizat în grafit, cu lumini și umbre, cu sugerarea materialelor și texturilor |
1 | Reprezentare tehnică în triplă proiecție ortogonală (vedere orizontală, frontală și laterală) secțiuni, axonometrie (secționată sau nu) a unor compoziții volumetrice abstracte | Desen tehnic în grafit, fără lumini și umbre | |
2 | Reprezentarea unor compoziții de obiecte de arhitectură realizate exclusiv cu elemente constructive primare – plăci, stâlpi, pereți, rampe de scară etc. – în perspectivă la un punct sau două puncte de fugă. Pe planșe vor fi indicate schematic proiecțiile orizontală, frontală / laterală, o secțiune. | Desenele vor fi realizate în grafit, cu lumini și umbre, cu sugerarea materialelor, texturilor și a elementelor de ambianță. | |
Formă, Spațiu, Arhitectură (5 planșe) | Reprezentări de obiecte sau ansambluri de arhitectură semnificative: | ||
1 | a. Locuință contemporană | Perspective la un punct sau două puncte de fugă. Desenele vor fi realizate în grafit, cu lumini și umbre, cu sugerarea materialelor, texturilor și a elementelor de ambianță. | |
1 | b. Casă populară tradițională din România | ||
1 | c. Clădire reprezentativă din arhitectura veche românească | ||
1 | Perspectivă de interior – locuință sau clădire cu funcțiune publică | Perspectivă
la un punct sau două puncte de fugă. Desenele vor fi realizate în grafit, cu lumini și umbre, cu sugerarea materialelor, texturilor și a elementelor de ambianță. | |
1 | Perspectivă urbană | Perspectivă
la un punct sau două puncte de fugă. Desenul va fi realizat în grafit, cu lumini și umbre, cu sugerarea materialelor și texturilor, elemente de ambianță. | |
Subiect la alegere | 1 | Reprezentare cu subiect și tematică la opțiunea candidatului | Tehnică și suport la alegere, alb-negru sau color |
Scrisoare de motivație a opțiunii pentru programul de studiu Arhitectură. | O pagină, maxim 2500 caractere (cu spații incluse), fără semnătură si fără nici o altă dată pe baza căreia s-ar putea realiza identificarea candidatului. |
Se vor anexa în portofoliu imagini scanate/fotografiate ale planșelor, cu editare minimă (decupare, rotire, luminozitate) comasate într-un fișier format PDF de maxim 40 MB, păstrând ordinea din Conținutul portofoliului. Pentru o fidelitate mărită a imaginilor, recomandăm scanarea planșelor.
Paginile cuprinse în fișierul PDF al portofoliului vor avea formatul A3. Planșele scanate/ fotografiate cu dimensiuni diferite de A3 pot fi micșorate și, dacă este cazul, ajustate (resize/crop) păstrând proporțiile (formatele standard A3, A2, A1 au dimensiuni proporționale). Rezoluția minimă a imaginilor din portofoliu va fi de 150 dpi.
Lucrările prezentate în portofoliu pot fi paginate vertical sau orizontal, imaginile din fișierul PDF păstrând această orientare ca atare.
Scrisoarea de motivație va fi anexată la finalul portofoliului și nu va conține date personale sau semnătura candidatului.
Exceptând tema de la secțiunea Subiect la alegere, reprezentările vor fi realizate pe suport alb – carton/hârtie, în creion grafit.
În cazul planșei de desen tehnic din Secțiunea Percepție și Reprezentare se admit doar notațiile particulare acestui tip de reprezentare – denumirea axelor de proiecție – x, y, z sau litere/cifre corespunzătoare proiecțiilor unor puncte. Pentru celelalte componente ale portofoliului, ce nu sunt realizate prin intermediul desenului tehnic, nu se admite nici un text sau numerotare, acestea din urmă fiind considerate semne particulare.
3.2 Procesul de evaluare
3.2.1 Criterii de evaluare
În evaluarea portofoliilor se vor urmări criterii de evaluare care să evidențieze abilitățile minime necesare domeniului de studiu:
Interpretarea și rezolvarea corectă a datelor de temă;
Capacitatea de observație, înțelegere și reprezentare corectă în spațiu;
Acuratețea reprezentărilor tehnice și artistice;
Calitatea compozițiilor și expresivitatea plastică;
Originalitatea și creativitatea;
Paginarea planșelor.
3.2.2 Evaluarea și notarea planșelor
Portofoliul de lucrări personale se notează de către o comisie formată din 5 membri. Nu pot face parte din comisia de evaluare a portofoliilor cadre didactice care au rude candidați la concursul de admitere, sau care au desfășurat activități de pregătire pentru candidații înscriși în concursul de admitere din sesiunea iulie 2020.
Cele 10 planșe componente ale portofoliului de lucrări personale vor avea pondere egală.
În cazul în care se constată că cel puțin una din planșele conținute în portofoliu unui candidat este identică cu alta, prezentă în portofoliul altui candidat sau cu o imagine din altă sursă, candidații respectivi vor fi excluși din concurs.
Comisiile de admitere / evaluare își vor desfășura activitatea la sediul Facultății de Arhitectură, cu respectarea regulilor de distanțare socială.
Planșele conținute în portofoliile de lucrări vor fi evaluate de către fiecare dintre membrii comisiei cu note de la 1 la 10. Punctajul planșelor și cel final al portofoliului sunt rezultatul mediilor aritmetice ale evaluărilor membrilor comisiei.
Candidatul care nu reușește să obțină nota 5 la portofoliul de lucrări personale va fi declarat respins.
3.3 Rezultatele admiterii
După evaluare, comisia de validare a dosarelor preia lista de note pe bază de proces-verbal de la comisia de evaluare și încarcă notele pe platforma TUIASI, în vederea afișării rezultatelor concursului.
Asocierea codului portofoliului cu datele de identificare a candidatului nu va fi vizibilă membrilor Facultății de Arhitectură până la afișarea rezultatelor. Această componentă de anonimizare este realizată în mod automat de către platforma TUIASI și este gestionată de o structură organizatorică a TUIASI care este complet independentă de comisia de admitere a Facultății de Arhitectură.
Rezultatele concursului de admitere vor fi publicate pe pagina web a Universității /Facultății de Arhitectură la termenul prevăzut în calendar.
În conformitate cu art. 34 al. 2 al procedurii de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență PO DID 05 ed.8 rev. 12, aprobată de Senatul Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași în data de 29.05.2020., nu se admit contestații privind evaluarea și notarea probelor artistice: portofoliu de lucrări personale.
Contestațiile pot viza doar probleme de procedură referitoare la completarea notelor de către comisia de admitere în aplicația TUIASI.
Lista candidaților declarați admiși este definitivă doar după afișarea rezultatelor finale, în urma soluționării contestațiilor.
Dosarele de concurs trebuie completate cu actele în original până la data de 03.09.2020. În cazul depășirii acestui termen, candidatul va fi declarat respins, locul fiind completat prin decalarea listei în acord cu numărul de locuri precizat în secțiunea 1.2. Număr de locuri.
4 Anexe
Anexa A1. Model declarație
Anexa A2. Bibliografie
Bussagli, M. – Să înţelegem arhitectura, Bucureşti, editura Enciclopedia RAO, 2005 |
Curinschi-Vorona, Gheorghe –Istoria arhitecturii în România, Bucureşti, editura Tehnică, 1981 |
Ionescu, G – Istoria arhitecturii românești, Bucureşti, editia a 2-a, editura Capitel, 2007 |
Lichiardopol, G., Ghiță E., Ghiță V – Desen tehnic, manual pentru clasa a X-a – filiera tehnologica, profil tehnic, editura ALL Educational, 2000 |
Nanu, A. – Educație plastică, manual pentru clasa a X-a, editura Vizual, 2000 |
Nica, Răzvan; Șerbănoiu, Bogdan; Grădinaru, Tudor – Spațiu – Formă – Arhitectură, Editura Tehnopress, Iași, 2019 |
Șerbănoiu, B.V. – Reprezentări geometrice: punctul, dreapta și planul, editura Societății Academice „Matei Teiu Botez”, Iași, 2012 |