Concursul de grafică pentru geanta din pânză a Ordinului Arhitecților din România (OAR) a fost lansat pe 3 octombrie cu ocazia Zilei Arhitecturii cu tema Arhitectura pentru creșterea calității vieții (Architecture of wellbeing).
Această temă reprezintă un punct de plecare în sensibilizarea publicului larg și a actorilor implicați în ceea ce privește impactul pe care designul și proiectarea o au asupra sănătății și bunăstării, fie că vorbim strict de instituțiile pentru sănătate, fie ca ne referim la locuințele, școlile și spațiile publice pe care le locuim.
Scopul concursului este selectarea celei mai bune soluții de grafică, destinată atât celebrării și promovării Evenimentului Ziua Arhitecturii 2022, cât și reprezentării Ordinului Arhitecților din România. Concursul are ca obiectiv realizarea unei propuneri de grafică de produs care să promoveze Evenimentul Ziua Arhitecturii, 2022, către membrii OAR și către publicului larg prin intermediul unui obiect sustenabil și accesibil. Soluția câștigătoare va fi imprimată pe 150 de sacoșe din bumbac.
Eligibilitate 1. Concursul se adresează studenților arhitecți, arhitecților, conductorilor arhitecți, designerilor și domeniilor conexe. 2. Concurenții vor participa în concurs individual, ca persoane fizice. 3. Fiecare concurent poate înscrie o singură propunere în concurs, respectând Tema și Regulamentul concursului.
Calendarul concursului Data și ora limită se consideră potrivit orei oficiale pe teritoriul României. Lansarea concursului Luni, 3 octombrie 2022 Termen maxim adresare întrebări Luni, 17 octombrie, ora 23:59 Publicarea răspunsurilor Vineri, 21 octombrie Termen predare propuneri Luni, 24 octombrie, ora 16:00 Pregătirea jurizării Marți, 25 octombrie Jurizarea propunerilor Miercuri, 26 octombrie Anunțarea rezultatelor Joi, 27 octombrie Publicarea galeriei de propuneri Vineri, 28 octombrie Realizarea produsului și promovarea rezultatelor 01-11 noiembrie 2022
Juriul 1. Juriul va fi format din trei membri titulari și un membru supleant. Decizia sa este suverană și va fi respectată în consecință. Juriul este obligat să stabilească o ierarhie și un câștigător. 2. Componența Juriului: arh. Ștefan Bâlici – președinte OAR, arh. Ștefan Ghenciulescu, dsg. Bogdan Ioniță.
Premiile acordate 1. Se vor acorda următoarele premii: Premiul I – 1500 RON și valoarea contractului de drepturi de autor pentru imaginea ce urmează a fi printată pe geanta din pânză OAR, în valoare de 1000 RON Premiul II – 1000 RON Premiul III – 500 RON 2. Premiile sunt exprimate în sume brute, plata acestora fiind efectuată conform prevederilor Codului fiscal în vigoare, în maximum 30 zile de la finalizarea concursului.
Mai multe informații despre concurs găsiți AICI.