Stimularea spiritului competiţional studențesc, promovarea performanțelor și rezultatelor de excepție obținute în activitatea didactică și de cercetare, încurajarea participării la concursuri de profil sunt preocupări constante ale profesioniștilor din breasla arhitecților, o dovadă a legăturii strânse pe care școala, universitatea noastră, o are cu mediul profesional. În acest context se înscrie și sprijinirea, premierea tinerilor talentaţi prin burse de studiu.
Bursele private oferite de Fundaţia METROPOLIS ACADEMICA, în valoare de 1200 de lei/ lună, se adresează studenţilor din cadrul Facultăţii de Arhitectură și se acordă câte unui student din fiecare an de studiu (pentru anii I-V), pentru o perioadă de 12 luni. Selecţia bursierilor a fost realizată in urma analizei portofoliuluide către fondatorul fundaţiei, arh. lonuţ Dragoş Epure, criteriile de departajare fiind performanţa academică, calitatea proiectelor reprezentative realizate in cadrul școlii sau în cadrul concursurilor de arhitectură, lucrările și articolele publicate.